Obținerea Buletinului de Identitate Românesc pentru Moldoveni

RoCompany oferă servicii complete pentru obținerea actelor românești, inclusiv buletinul de identitate pentru cetățenii moldoveni. Asigurăm sprijin pe tot parcursul procedurii, de la pregătirea documentelor necesare până la obținerea vizei de reședință în România.

Asistență juridică garantată prin contract

Cu RoCompany, ai siguranța că toate procedurile sunt realizate în conformitate cu legislația. Semnăm un contract de prestare servicii cu fiecare beneficiar, garantând astfel respectarea normelor legale și protecția datelor personale. În calitate de operator autorizat în protecția datelor, RoCompany îți oferă un nivel maxim de siguranță, eliminând orice risc de implicare în scheme ilegale sau falsificări.

Verificare și transport asigurat pentru toate documentele

Ne asigurăm că toate actele sunt corect întocmite și complete, iar în cazul în care sunt necesare corecturi, le gestionăm rapid. Oferim transport exclusiv la ora și locația stabilită din România, cu un însoțitor care se ocupă de toate formalitățile necesare.

Confidențialitate și transparență

Confidențialitatea datelor este prioritară, iar toate serviciile oferite sunt dovedite prin emiterea unui bon fiscal. Astfel, ai certitudinea că procesul de obținere a buletinului de identitate este complet legal și transparent.

Solicită o consultație

Compleatează formular și un operator vă v-a contacta și vă v-a putea răspunde la orice întrebare aveți

    Documentele necesare pentru buletin românesc

    • Certificat de naștere românesc (original și copie)
    • Certificat de căsătorie românesc, după caz (original și copie)
    • Certificat de cetățenie română
    • Buletin de identitate moldovenesc
    • Pașaport moldovenesc sau pașaport românesc
    • Dovada adresei de domiciliu (viza de reședință în România pentru moldoveni)
    • Cerere de eliberare buletin românesc
    • Dovada achitării taxei de 7 RON pentru eliberarea buletinului

    Avantajele obținerii buletinului românesc prin RoCompany

    • Eficiență – Depui cererea într-o singură zi, fără drumuri suplimentare.
    • Stabilire la domiciliu – Poți înregistra până la 10 persoane la aceeași adresă, proprietarul înscriind persoanele în cartea de imobil.
    • Rapiditate – Eliberarea buletinului se face în doar 45 de zile, garantat legal.
    • Transport tur-retur asigurat – Îți oferim transport pentru a facilita deplasarea.
    • Livrare direct în Moldova – Dacă nu poți ridica buletinul personal, ți-l livrăm în baza unei procuri.

    Termenele de valabilitate pentru buletinul românesc

    • 2 ani pentru persoanele cu vârsta între 0 și 14 ani.
    • 4 ani pentru persoanele cu vârsta între 14 și 18 ani.
    • 10 ani după împlinirea vârstei de 18 ani.
    • Nelimitată după împlinirea vârstei de 60 de ani (carte de identitate simplă).

    Cum poți obține buletinul românesc cu RoCompany?

    Completează formularul de contact de pe site-ul nostru sau sună la numărul de telefon indicat. Te vom contacta în cel mai scurt timp pentru a-ți oferi toate informațiile necesare și pentru a începe procesul de obținere a buletinului.